Clienți business - Energie electrică

Dăm energie casei tale, ca tu să pui lumea în mișcare.

Dacă ești clientul nostru, iată câteva dintre drepturile și obligațiile pe care le ai, conform legislației în vigoare:

Drepturile tale:

  • Să ai acces la rețele electrice de interes public și să consumi energie electrică conform contractului tău de furnizare energie electrică.
  • Ne poți solicita modificarea și completarea contractului de furnizare sau a anexelor acestuia. Poți solicita, de asemenea, acte adiționale la contract dacă apar elemente noi sau atunci când crezi ca e necesar să îți detaliem sau completăm anumite clauze din contract.
  • Să ai acces la grupurile de măsurare (contor) pentru citirea indexului.
  • Atunci când există defecțiuni sau deranjamente în rețelele electrice, ne poți solicita atât nouă, cât și reprezentanților companiei de distribuție să luăm măsuri pentru remedierea acestor situații.

Obligațiile tale:

  • Să efectuezi plata contravalorii facturilor pentru energie electrică și pentru serviciile de care beneficiezi, în termenul scadent prevăzut în contract.
  • Este necesar să permiți accesul reprezentantului companiei de distribuție la grupul de măsurare (contor), pentru ca acesta să îți poată emite factura de regularizare.
  • Să respecți contractul de furnizare a energiei electrice. În cazul în care acesta nu este respectat pot exista următoarele consecințe:
  • a) Penalizări
  • b) Sistarea temporară a furnizării energiei electrice
  • c) Rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice
  • Poți fi răspunzator pentru daunele provocate din culpa ta operatorului de rețea sau nouă, în calitate de furnizor.

Mai multe detalii privind drepturile și obligațiile clienților, poți găsi în:

  • Legea 123/2012
  • Ord. ANRE 5/2023
  • Ord. ANRE 3/2022
  • Ord. ANRE 25/2021